DRUMURI EUROPENE - Jurnal de călătorie (5)

Am deosebita plăcere să redau aici, de pe blogul doctorului Mihai FRUNZĂ, http://umordemihaifrunza.blogspot.ro/, etapele literare ale periplului maestrului în Europa. Sunt convins că lectura acestor note de călătorie vă vor aduce reale satisfacţii spirituale.
Cu muzică aici

 DOMNUL ALPHONSE NU ESTE ACASĂ

   Alphonse Daudet este un domn scriitor care s-a născut la Nimes în 1840. A trăit o vreme la Paris, după care s-a întors în Provence unde a scris  celebrele ,,Scrisori din moara mea" (1866) şi ,,Prodigioasele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon" (1872). Am pornit pe urmele lui. În Tarascon nu l-am putut găsi. Doar liceul îi poartă numele. În rest, nimic. Citisem undeva că în 1985 s-a deschis aici o casă-muzeu dedicată lui Tartarin, eroul donquijottesc provensal care vâna lei imaginari. Întreb despre ea o vânzătoare de la un magazin. Îmi spune că este vizavi, lângă magazinul de pneuri. Dăm peste o casă ferecată, fără nicio firmă, care are la poartă doi lei din piatră. Aceasta o fi casa lui Tartarin? Poate. Facem o poză şi plecăm spre Arles.

   La un moment dat, la Fontvieille, vedem un indicator spre Moara lui Alphonse Daudet. Virăm bucuroşi şi ajungem la ţintă. Moara de vânt, construită în 1814, este o piesă de muzeu care arată destul de bine, cocoţată pe un deluşor. O fotografiez în diverse unghiuri. Alte informaţii despre ea n-am de unde să aflu. Văd două respectabile franţuzoaice care se holbează la obiectiv. Le întreb dacă ştiu ceva despre istoria morii. Una îmi spune că a aparţinut unui morar cu numele de Alphonse Daudet, iar cealaltă că aici se fabrica cea mai bună făină pentru gogoşi. Plec destul de mulţumit. O şedinţă foto cu moara lui Alphonse Daudet nu-i de colo.

   Ajungem la Arles şi parcăm într-un garaj subteran. Acolo mă aşteaptă o mare surpriză: pe un perete este un graffiti imens cu portretul lui Alphonse Daudet. Este puţin mascat de un munte de cutii cu vopsea. Nişte muncitori vopsesc pereţii garajului. Le zic mieros:

   - Vă rog frumos, împingeţi cutiile alea mai încolo! Vreau să mă fotografiez cu portretul lui Alphonse Daudet.

   - Dar cine este, mă rog, urâtul acesta bărbos? mă întreabă unul cu figură de cal lipiţan.

   - Este un mare scriitor francez, îl lămuresc.

   - Aha! Este unul care scrie mizerii pe zidurile noastre.

   - Nu, domnule, a scris cărţi. Povestiri şi romane. Acum nu mai scrie pentru că a murit cu mult timp în urmă.

   - A murit? Atunci e bine. Înseamnă că n-o să ne mai murdărească pereţii.

   Au împins cutiile cu vopsea puţin mai într-o parte. M-am fotografiat cu părintele lui Tartarin şi am plecat. În urma mea, muncitorul cu figură de cal lipiţan zice:

   - Bine că am scăpat de nebunul ăsta! Hai să-i vopsim mutra bărbosului!

 Alphonse Daudet, trăindu-şi ultimele clipe înainte de a dispărea sub un strat de vopsea.

 Moara lui Alphonse Daudet care, din cauza ignoranţei francezilor, ne macină doar nervii.

Prezumtiva casă a lui Tartarin din Tarascon.

Singura dovadă de necombătut că am trecut prin Tarascon.