Cu muzică aici
VESELIE LA MONACO
Înainte de a părăsi Franţa, vreau să fac o vizită
memorabilă pentru umorul din Principatele Române. De aceea, am ales principatul
Monaco. Ca atare, pătrund vijelios în Monte-Carlo. Trec pe lângă Cazinou.
Pentru că sunt pe drojdie cu banii, îl ignor şi plec ruşinat mai departe.
Încerc să refac cu maşina traseul circuitului stradal de Formula 1. Nu reuşesc
decât parţial. Multe din străzile circuitului sunt acum sensuri interzise.
Ajung în vârful dealului şi dau peste palatul princiar. Are măreţie şi
solemnitate, dar nu cine ştie ce. În faţa palatului, într-o gheretă specială,
îşi face serviciul, nemişcat, un tânăr şi chipeş soldat, îmbrăcat frumos într-o
uniformă albă cu fireturi roşii.
Imediat,
îmi vine în minte gagul lui Mr. Bean care încerca să-l facă să râdă pe
gardianul de la Buckingham Palace. N-a reuşit. Încerc şi eu. Nu pot să mă
apropii la mai puţin de zece metri pentru că un lanţ gros ne desparte. Îl sar
sprinten. Un poliţist, apărut ca din senin, mă întoarce la locul cuvenit. N-am
încotro şi-mi încep tatonările de acolo. Pentru început, îi fac prietenos cu
mâna. Niciun răspuns. Scot din geantă o poză cu Traian Băsescu şi i-o arăt.
Nimic. Îi recit în limba franceză trei cugetări de Alex Hanganu din ciclul
,,Scobitori de urechi". Tot nimic. Pare, chiar, mai serios. Disperat,
încerc imposibilul. Îi scot limba şi emit celebrele sunete din filmele cu Tom
şi Jerry. Omul nu mai poate rezista şi izbucneşte în râs. Când îşi dă seama de
greşeală, îmi arată discret puşca. Sper că este de recuzită, dar e mai sănătos
să plec. Îi fac semne de salut. Îmi face şi el. Am învins!
Ultima bombă: un umorist
din Principatele Române îşi face de cap în Principatul Monaco.
Palatul principelui
Albert de Monaco pare primitor, dar gazda nu este acasă.
Omul meu este încă
serios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu