DRUMURI EUROPENE-Jurnal de călătorie (3)

Am deosebita plăcere să redau aici, de pe blogul doctorului Mihai FRUNZĂ, http://umordemihaifrunza.blogspot.ro/, etapele literare ale periplului maestrului în Europa. Sunt convins că lectura acestor note de călătorie vă vor aduce reale satisfacţii spirituale.
Cu muzică, aici

URECHEA LUI VAN GOGH

 

   Arles  este oraşul în care Van Gogh a avut o dispută de idei cu prietenul său Paul Gauguin. Bătut în cap de soarele nemilos, marele Vincent a vrut să-şi impună teoriile cu briciul. Pentru că Gauguin a reuşit să fugă la timp, Van Gogh şi-a tăiat o ureche după care a pornit demn spre balamucul din Saint-Remy-de-Provence.

   Arles este un oraş tipic provensal, cu străduţe înguste şi întortocheate. Turişti de toate culorile forfotesc peste tot. Soarele este acelaşi  care l-a tulburat şi pe Van Gogh. Mă loveşte cumplit şi mă determină să mă opresc la fiecare colţ pentru o bere rece. După a patra bere mă simt răcorit precum o sobă încinsă. Încerc şi cu un litru de apă, dar tot degeaba. Noroc că am ajuns în L"espace Van Gogh unde este ceva mai răcoare. Aici, mă aşteptam să găsesc o expoziţie de pictură şi nicidecum un fel de bazar cu suveniruri de prost gust. Cumpăr, totuşi, o reproducere după Noaptea înstelată. Din cauza căldurii toride am refuzat ferm Vaza cu 12 floarea-soarelui.

   Dau să plec, când se apropie de mine un individ îndesat şi tuciuriu care are în mână o cutiuţă. Îmi zice enigmatic într-o franceză mult mai aproximativă decât a mea:

   - Bonjour monsieur! Sunteţi singurul turist de încredere din zonă. Vreau să vă ofer un lucru de mare preţ.

   Cu mişcări discrete, deschide încet cutia şi îmi şopteşte:

   - Urechea lui Van Gogh. Este cea originală. Un chilipir: 50 de euro.

   Privesc pavilionul cu atenţie şi-i zic pe un ton expert:

   - Dragă monsieur, îmi pare rău, dar urechea e un fals. Van Gogh şi-a tăiat urechea stângă, iar aceasta este urechea dreaptă. În plus, este o ureche de damă. Parcă văd o gaură pentru cercel.

   - Şi pictorii pot purta cercel, ripostează omul. 40 de euro.

   - Scump, zic eu. Asta nu seamănă a ureche de olandez. Pare, mai degrabă, o ureche asiatică. M-am săturat de lucruri chinezeşti.

   - 30 de euro, ultimul preţ, îmi taie el vorba.

   - Mă întreb câte urechi a avut Van Gogh, i-o tai şi eu. În Piaţa Primăriei cineva mai vindea una, iar la intrarea în catedrală o doamnă oferea trei.

   - Sunt nişte amatori. Eu am vândut nouă. Asta este a zecea. 20 de euro şi urechea vă aparţine.

   A venit momentul să arunc argumentul suprem:
   - Nu cred că celebrul Vincent van Gogh, deşi era post-impresionist, a avut o ureche lipsită de muzicalitate. Urechea aceasta pare să fi fost a unui mare afon.

   În sfârşit, omul cedează:

   - Bien, monsieur, 10 euro. Doi euro urechea şi opt cutia. Este de bere Heineken.

   Îi dau cei zece euro şi-l întreb:

   - Spune-mi, nu-i aşa că eşti din România?

   - Nu, domnule, sunt marocan.

   O mare decepţie mă loveşte instantaneu: puteam să jur că numai un român ar fi putut să-mi vândă cu zece euro o ureche din material plastic ordinar drept una din cele zece urechi originale ale lui Van Gogh. Mă întorc spre marocan şi-i zic:

   - Îmi pare foarte rău, dar m-am răzgândit. Nu cumpăr urechi false şi clăpăuge!

   Mi-a înapoiat cei zece euro cu care, la bistroul din colţ, am mai băut două beri.

 Un om fericit că vizitează Franţa culturală după ureche.

În Arles, o sticlă cu apă este ca o picătură în Marele deşert australian.

,,Noaptea înstelată" aparţine lui Van Gogh, dar urechea din imagine este proprietatea mea personală.