A MAI CĂZUT O STEA !

Am aflat cu amărăciune că încă unul dintre marii rebusişti s-a stins zilele trecute: MIHAI ION IALOMIŢEANU. Autor de careuri tematice şi nu numai, Mihai Ion Ialomiţeanu a fost iniţiator al Cafenelei Rebus Tim şi membru fondator al fundaţiei cu acelaşi nume.

În Jurnalul.ro din 27 august 2010, Ionuţ Ivan i-a dedicat maestrului un articol intitulat "Beneficiile unui "viciu" rar", din care redau mai jos:

Mihai Ion Ialomiţeanu, unul dintre cei mai buni creatori de rebus din ţară, cum îl numeşte Alexandru Păsărin, directorul Publicaţiilor de divertisment Flacăra, este convins că, oricum i-am spune, este o "boală". Singura afecţiune fără leac în lume...

„Un puzzle de cuvinte bun este un careu care te poate învăţa ceva nou, îţi poate deschide apetitul pentru cunoaştere, practic spus, te obligă să mai deschizi o carte”, răspunde reputatul rebusist la o întrebare pusă de reporter.
            Azi, în graba vieţii parcă a dispărut o parte din farmecul acestor cuvinte care se întretaie în pătrăţele. Cu toate astea, Mihai Ion Ialomiţeanu nu s-a lăsat de rebus. Puţin peste două mii de careuri cărora le revendică paternitatea în 37 de ani de compus. Cu toate tipicurile şi toanele pe care le presupune munca de creaţie. Dimineaţa aruncă un ochi pe bioritm şi, când vede că ziua îi este nefavorabilă pentru compus, se duce şi îşi bate la maşină textele deja scrise. În rest, când are fler sau urmăreşte o idee bună, lucrează ca orice artist. Tot universul din jur s-ar putea întoarce pe dos şi nu şi-ar da seama de nimic. Pe o masă din bucătărie şi-a îngrămădit în dosare toate definiţiile strânse pentru careurile tematice.
            Atunci când nu le colecţionează din sutele de dicţionare răspândite prin casă, le decupează corect cu foarfeca din ziare, din programele tv, din anunţurile de mică publicitate din absolut orice colţ de hârtie de unde limba română îi poate "împrumuta" ceva. O idee, un cuvânt pe care să-l "încurce" pentru plăcerea dezlegării cu vreo altă vorbă în pătrăţelele careului.

"Doar ăia bătrânii mai rezolvă azi cuvinte...", îşi aminteşte dânsul când pomeneşte de începuturi. Cel care i-a pus prima oară creionul şi un rebus în faţă a fost popa Berbeceanu de la biserica din Herăstrău. Acum 53 de ani. Îl găsise într-o zi pe băiat legat de un copac din curtea casei, drept pedeapsă dată de un părinte mai sever. Ca să-l păzească de alte năzbâtii, dar şi de canoanele tatălui care, militar fiind, nu prea ştia de haz, l-a luat pe lângă el. De unde să ştie bietul preot ce face şi la ce va duce peste ani revista aceea de cuvinte încrucişate, pe care i-o pusese în faţă? "Era hârtie din aia galbenă, de ziar, de proastă calitate. Dacă dădeai de două ori cu guma pe ea te trezeai că ajungi să completezi pe pagina ailaltă...", rememorează amuzat Ialomiţeanu.
           Cum însă în epocă altceva nu prea exista, moda cuvintelor care trebuiau găsite şi mai apoi puse în pătrăţelele careului a prins. Atât de mult încât creatorul de rebusuri de mai târziu se încuraja cu alţi prieteni-dezlegători să reziste tentaţiei. "... Ne îndemnam unul pe altul să nu rezolvăm decât câte un rebus pe zi."
Dacă şi-ar fi pus creioanele şi mintea la bătaie ar fi completat-o în mai puţin de o oră. Ar fi aşteptat pe urmă mult şi bine.

Cuvintele încrucişate le-a luat pe urmă cu dumnealui şi în liceu, şi-n armată, şi la Poştă. Adică acolo unde a lucrat 43 de ani. Deşi, dacă este întrebat, adevărata profesiune a dânsului nu este de poştaş, ci de autor de careuri rebusiste. Slujba de la Poşta Română e doar un "hobby" de zi, aşa cum au toţi oamenii... Sufrageria apartamentului său a fost "blindată" pe toţi pereţii cu cărţi. Iar în urmă cu ceva timp, împreună cu bătrânul său tată ar fi făcut un recensământ al cărţilor pe care le are prin toată casa. Voia să ştie ce şi-ar fi putut cumpăra de banii aceia. Şi a aflat după ce-a încheiat contabilitatea: o maşină şi încă una pe jumătate. Asta şi încăpăţânarea de a urmări acest microb prin viaţă l-au dus mai târziu şi la debutul ca autor de "rebus" (1973), când 16 ani de dezlegat cuvinte încrucişate şi aşteptare, deopotrivă, s-au încheiat.

Acum, când creează, primele cuvinte pe care le aşază pe "tabla de şah" sunt întotdeauna cele comune, uşor de recunoscut din limba română. "Borcanele cu miere" aşezate în poziţii bine gândite, "strategic", ale rebusului pentru a-l atrage pe dezlegător şi a-l convinge că merită să meargă mai departe. Apoi, cuvintele simple de două, trei litere - din "dicţionarul" de la sfârşit - definite simplu pentru a ajuta şi mai departe. Dacă acestea se intersectează la un moment dat, având o literă comună - literă de sprijin -, pe urmă, cu ajutorul lor, dar şi al memoriei şi raţionamentului, pot fi găsite şi cuvintele mai dificile din puzzle.

"Pentru tineretul de azi există alte mijloace de distracţie şi, sincer, nu se mai face atâta carte la şcoală ca să mai fie atraşi de rebus..." Iar "viitorul sumbru", cum îl numeşte, nu arată că are prea multe speranţe, mai ales că în lumea compunătorilor de rebus care au sub 40 de ani. "Generaţia noastră suntem toţi săriţi de 60-70 de ani. Cât o s-o mai ducem? Am câţiva tineri (Cristi Mititelu, Gabriel Sarcină, Ramona Hobjilă) de care mă ţin ca râia de omu' sănătos să nu se lase."

L-am întâlnit pe Mihai Ialomiţeanu la Bârlad acum doi ani. Era încă în vigoare, nici vorbă de boala rea. Omul plin de viaţă de atunci s-a topit în aşa de scurt timp! Trist, foarte trist! 

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎNTRU MARE MILA LUI!