joi, 30 august 2012

CIO-ME-GE ! (careu de definiţii)

Careu apărut în revista REBUS 9 (1082), însoţit de nota de mai jos:
                                          Încrucişare: Ştefan CIOCIANU
Definiţii: Ştefan CIOcianu, Mănica Eugen, Gâldău Eliade
Dezleagă online ! 
FACEBOOK REBUS GRUP
   În spaţiul virtual, acolo unde se pătrunde deschizând poarta monumentală a Internet-ului, au dat rod, inevitabil, și semințe din cultura rebusistă. În afara blog-urilor specializate, susținute de cunoscuţi profesionişti (Ştefan Ciocianu, Petrică Aidimireanu, Claudiu Sofrone, Dan Levant), din primăvara acestui an funcționează și Grupul REBUS, de prieteni uniți de liantul spiritual al pasiunii noastre comune. Cei care s-au regăsit până acum, o mână de supraviețuitori ai cataclismelor demolatoare de cultură din ultimele două decenii, aduc pe harta virtuală a prieteniei rebusiste puncte geografice răspândite pe tot teritoriul României si chiar în afara lui: București (Petrică Aidimireanu, Narcis Vlad Barbu, Ionel Barna, Anca Cernat, Dumitru Hurtupan, Nicolae Jancodja, Dan Levant, Denisse-Alexandru Panait, Ionuț Rotariu, Nicolae Rotaru, Claudiu Sofrone), Târgoviște (Ion Ene-Meteleu, Eliade Gâldău, Teodor Hedeșiu, Eugen Mănica, Gabriel Tanase), Roman (Constantin Călimac, Nelu si Theodor Dumbravă, Dorel Munteanu, Octavian Slăvuc), Brăila (Ștefan Ciocianu, Mihai Frunză, Radu Iorga), Fetești (Niculae Marinescu, Mihai Tun, Costel Untea), Timișoara (Gh. Crișan, Claudia Popa, Victor Stoian), Bârlad (Corneliu Florența, Ionel Șerban, Dorin Prodan), Iași (Cristi Mititelu), Bacău (Gh. Gându), Constanța (Ioan Ioja), Siret (Otto Huțul), Medgidia (Ion Negoescu), Cluj-Napoca (Teodor Capota), Oradea (Stelian Radu Cacuci), Crasna (Vasile Mătieș), Alba Iulia (Angela Ciotloș), Craiova (Valeriu Gâldău), Câmpeni (Eugen Mihu), Piatra Neamț (Dan Ștefanescu), Alexandria (Iustin Bușe), Focșani (Florin Manolescu), Râșnov (Mihai Matei), Lugoj (Mircea Anghel), Dej (Nicolae Șut), Vaslui (Nicusor Năsui), dar și… Spania ( Nina Iovanescu, Isabella Dobrescu), Franța (Ciprian Oglan), Italia (Mihai Jitaru). În total, 55 de membri, cu alte cuvinte… cel mai numeros cerc rebusist din istoria de circa 60 de ani a cercurilor !...
Discuțiile zilnice dintre noi depășesc adeseori stadiul de șuetă amicală, atingând niveluri de colocviu și fiind legate de corectitudinea și frumusețea unor definiții sau probleme de enigmistică. Desigur, de cel mai mare succes se bucură șarjele amicale, reciprocitățile satirice si creațiile ocazionate de evenimente sportive (Campionatul European, Jocurile Olimpice etc.), culturale (Eminescu, Caragiale, Celibidache etc.) si chiar… politice, fără luări pătimașe de poziție (!). În scurtul timp scurs de la înființare, s-a organizat chiar și un mini-concurs de definiții, care a constat în definirea spirituală a 10 cuvinte. Concursul a fost coordonat de subsemnatul și s-a bucurat de arbitrajul generos al binecunoscuților rebusiști Teodor Capotă si Nicolae Gheorghiu. Clasamentul primilor zece a arătat astfel:
   1.Petrică Aidimireanu [PA];
   2.Eugen Mănica [EM];
   3.Dorin Prodan [DP];
   4.Costel Untea [CU];
   5.Ciprian Oglan [CO];
6-8.Dumitru Hurtupan [DH];
      Mihai Jitaru [MJ];
      Ion Negoescu [IN];
   9.Mihai Tun [MT];
 10.Nina Iovănescu [NI];
Pentru ilustrarea nivelului atins de acest mini-concurs, iată o selecție a celor mai bine notate definiții:
BIROCRATISM = Sistem de frânare cu funcționare greoaie [EM]; Fondul scriptic al serviciului de relații cu publicul [PA].
INEGALĂ = Nonconformistă ce sfidează modelul de uniformă [CO]; Detașată de la uniformă [CU].
GRILE = Site cu acces restricționat [PA]; Spațiu amenajat pentru o partidă amicală între rebusiști (pl.) [IN].
SINTETIZATE = Comprimate pentru evitarea întinderilor [EM]; Chemate la o adunară generală [CU].
BOLNĂVICIOS = Aspirant la un tratat de medicină [MJ]; Vulnerabil prin structură la atacuri violente [DP].
ILUZIONIȘTI = Le ies numerele la extragerile din căciulă [PA];  Comit acte de înșelaciune cu buna știință [MT].
CUPLĂRI = Exerciții impuse la proba de perechi [PA]; Fazele preliminare ale constituirii în partide [DP].
ROABĂ = Bază de transport pentru șantieriști [PA]; Mijloc de transport comun între două stații [IN].
STABILIZANT = Surplus de siguranță în diverse combinații [DP]; Factor decisiv într-un moment de agitație [NI].
MELOTERAPIE = Audiție muzicală care scoate din sărite [DH]; Program de audieri adaptabil după caz [DP].
Considerând ca este un instrument infailibil de a anula distanțele dintre noi, invit pe toți rebusiștii care au (sau își fac) cont pe Facebook să ne contacteze, în vederea admiterii în Grupul REBUS. Nostalgicii celor 3-4 atât de greu realizabile consfătuiri anuale de odinioară vor avea revelația senzației de întâlnire permanentă, din care au de câștigat atat prietenia motivată prin pasiune cât si rebusismul.
                                                                                                              Eliade GÂLDĂU - Târgoviște

luni, 27 august 2012

LA IEŞIREA DIN SPITAL (criptografie)

Problemă cu grad înalt de dificultate

Trimite soluţia la rubrica de mai jos, intitulată "comentarii"

BOMBOANA CU RAHAT - partea a II-a (povestire)

           Am primit de la un prieten cu care nu m-am mai întâlnit de vreo douăzeci şi ceva de ani, o povestire care-mi aduce aminte de anii de dinainte de revoluţie. Fiind destul de lungă, am decis s-o împart în două. Aceasta este ultima parte:
- partea a doua - 

          Mulţi ani mai târziu, am aflat că făcuse temniţă grea pe vremea când Partidul Comunist era în ilegalitate. Nu ştiu ce meserie avea Boboc, poate niciuna, dar sigur avea idee despre multe meserii. În tinereţe fusese bun amic (tovarăş) cu fratele mătuşii mele Şerbănica. Acela, tuberculos fiind în urma închisorii, a murit de tânăr, pe la 32 de ani. Famila voia să scape de toată literatura de partid care stătea ascunsă în casă. Ocazia era nemaipomenită şi în sicriul decedatului, în loc să pună talaş, aşa cum este obiceiul, au pus pagini rupte din cărţile de căpătâi ale marxismului din anii ’30. Boboc a aflat mult mai târziu “blasfemia” şi din boboc s-a făcut foc! Nu ştia să mintă, cred că avea repulsie faţă de neseriozitate şi de obicei când spunea că va face ceva, se ţinea de cuvânt fără abatere.
Exemplificatoare despre asta este următoarea poveste: Boboc avea o soră mai mare, cu care semăna de parcă ar fi fost gemeni, deşi îi despărţeau câţiva ani buni. Se spune ”ce naşte din pisică, şoareci mănâncă” şi ar fi trebuit ca şi sora să fie după chipul şi asemănarea fratelui. Dacă Boboc era un om cu puternice convingeri de stânga şi încă sunt modest în apreciere, corect ar trebui să spun “stângist”, ei bine, sora era de dreapta, dar nu oricum, ci la distanţă mare. Boboc era filorus, iar sora filoamericană. Asta nu ar fi fost nimic, dar într-o vreme în care era normal să ştie toată lumea „câte muşte ai în casă” sau ce “licurici ai pe creier”, doamna (tovarăşa) Boboc, de ocupaţie “fără” (în realitate era pensionară de boală), se plimba de dimineaţa până seara pe faleza Dunării, îmbrăcată în culorile drapelului SUA, cu un aparat de radio “Gloria” sub braţ, potrivit pe Vocea Americii şi aştepta marea debarcare a americanilor, care altceva nu aveau mai bun de făcut decât să debarce la Brăila pe plajă (ştia ea ce ştia...). Probabil că poziţia fratelui o apăra de “muşte”, nimeni nu-i zicea nimic, considerând-o din specia nebunilor liniştiţi. În sinea lui însă, fratele o socotea o cauză (dacă nu chiar singura) pentru care fusese plantat în decor şi redus la inactivitate. S-a jurat să nu mai vorbească cu sora lui niciodată (deşi, în secret, o monitoriza şi o ferea de belele) şi s-a ţinut de cuvânt. Nici măcar la înmormântarea ei nu s-a dus. De fapt, sigur ar fi lipsit cu dragă inimă şi de la înmormântarea lui, numai să nu simtă miros de popă şi de tămâie prin preajmă.
Prin 1985 viaţa era grea de tot în România. Cei care, maturi fiind, au trăit acele vremuri îşi aduc bine aminte de ce. Peste greutăţile de zi cu zi, în Brăila se mai adăuga ceva: ambiţia Primului Secretar pe Judeţ de atunci să primeasca Meritul agricol din mâna „Tovarăşului”, ceea ce s-a şi întâmplat în toamna lui ’89, în cadrul unui miting festiv pe stadionul municipal.
Dar, să revin la poveste: din primăvară şi până-n toamnă, toată suflarea din Brăila, „de la cei cu ţâţa-n gură, pân-la cei cu barba sură” mergeau la munca câmpului (cacofonia era consacrată). Dacă noi, maturii eram scoşi din producţie cam 3-5 zile pe săptămână şi recuperam apoi muncind duminica, mai greu era pentru copii, de la clasa a 5-a în sus. Dimineata erau aduşi la „trecere-bac” spre Insula Mare de către părinţi, cu câte ceva de-ale gurii în geanta de la masca de gaze, şi îmbarcaţi pe un bac, indiferent dacă era ceaţă, vânt sau ploaie.
Toaşu’ Prim Lungu supraveghea personal îmbarcarea gloatei. Pe malul de vizavi aşteptau autobuzele care duceau lumea la muncă pe la diverse ferme. Niciun bob de porumb nu trebuia să se piardă, ţara avea datorii care trebuiau plătite. Într-o duminică eram la părinţii mei, să iau câteva ouă, venise bunica de la ţară cu câte ceva de-ale gurii şi mama le împărţea la toţi. Plecând spre casă, mă întâlnesc cu Boboc, venea de nu ştiu unde. Îl salut politicos, îl întreb ce mai face şi deodată, mă ia de braţ părinteşte şi mă întreabă:
- Marian, spune-mi te rog, cum aş putea să intru şi eu odată în uzină la Progresul? În tinereţe am lucrat acolo ca oţelar la Simens-Martin, aş vrea să văd cum arată acum. Mă poţi ajuta?
- Da tov’ Boboc, nu cred că ar exista cineva să se împotrivească vizitei dumneavoastră,
deşi, sincer, uzina este cam goală acum.
- De ce Marian, merge cumva prost?
- Nu, îi răspund eu zâmbind mânzeşte, merge bine, numai că merge la câmp, nu la maşini grele. Vreau să spun că, în perioada asta, avem alte preocupări.
- Cum adică la câmp, la ce câmp? La gradul de mecanizare al agriculturii de astăzi?! Ce faceţi acolo, reparaţi tractoare?
- Nuuuu, le înlocuim, arăm în locul lor, semănăm, culegem, muncim manual, că motorina este scumpă şi merge la export.
- Ce vrei să zici?
În câteva cuvinte îi explic lui tov’ Boboc cum stă “mecanizarea agriculturii” şi cum se mobilizează învăţământul românesc şi totul, de-a fir a păr.
- Şi spui că vă trece Dunărea, pe bac fără radar? Pe ceaţă, indiferent de vreme? Şi dacă vine vreun convoi la vale, ce vă faceţi?
- Facem ce-a făcut şi „Mogoşoaia” acum 2 ani, ne ducem la fund.
- Şi spui că merg la câmp şi copii de 11-12 ani?
- Da tov’ Boboc. Aveţi cuvântul meu!
La câteva zile de la discuţia aceea, îl văd pe Boboc într-o dimineaţă la trecere-bac. Stătea şi privea convoiul de lume gârbovită şi înfrigurată care grăbea pasul spre trecere. Copiii erau aduşi de părinţi de mână şi invariabil aşteptaţi seara la întoarcere, dacă nu cumva părinţii erau şi ei pe malul celălat. Stătea şi privea totul de parcă era hipnotizat. Mă opresc lângă el, îi dau bună dimineaţa şi-l întreb:
- Acum mă credeţi?
- Da, Marian, acum cred, dar te rog să mă crezi şi tu pe mine… NOI nu aşa ceva am vrut! Nu aşa ceva trebuia să se întâmple! Nu aşa vedeam noi, când eram tineri, Comunismul! Altceva am vrut… unde oare am greşit!?
- Nu aţi greşit dumneavoastră personal, nu vă mai faceţi probleme. Mai rău este că plătim noi bunele intenţii. Ştiţi cum se spune: ”drumul spre iad este pavat cu intenţii bune”.
- Marian, ăsta nu este comunism, este fascism… dar, nu mai spune la nimeni, te rog!
- Nu are niciun sens, ştiu toţi şi cu toate astea, tac. La revedere tov’ Boboc!
Aveam să-l revăd peste câţiva ani, murise... Era aşezat cuminte în sicriu cu lumânări la căpătâi şi un popă cam obosit „îi cânta stâlpii”. Culmea este că Boboc nu zicea nimic, ba aş spune chiar că îi plăcea.
Am aprins o lumânare la capul lui, am zâmbit amar şi am plecat gândindu-mă că, odată cu el, dispărea o generaţie care a dorit binele, aşa cum îl inţelegeau EI şi aşa cum au încercat să-l facă, fără să întrebe pe cineva dacă vrea binele acela sau dacă i se potriveşte.
- sfârşit -
Marian NEGRU

duminică, 26 august 2012

BOMBOANA CU RAHAT... partea I (povestire)

          Am primit de la un prieten cu care nu m-am mai întâlnit de vreo douăzeci şi ceva de ani, o povestire care-mi aduce aminte de anii de dinainte de revoluţie. Fiind destul de lungă, am decis s-o împart în două. Iată prima parte:

BOMBOANA CU RAHAT... 
...a fost inventată demult, mai bine zis acum 45 de ani. Eram copil, cam năzdrăvan, ce-i drept, şi nu era zi lăsată de la Dumnezeu să nu comit vreo boroboaţă. Cum nu le puteam face pe toate singur, aveam şi ajutoare, dornice să mă secondeze, mai ales că atunci când venea momentul "răsplăţii" se dădeau de-o parte, iar "premiat" eram doar eu, cu foarte multă dărnicie şi curelele adecvate peste părţile moi.
Prietenul meu Victor era cu doar un an mai mare decât mine, dar mult mai experimentat când era vorba să facem una “lată”. El venea de obicei cu ideea, o broda epic, iar eu... cu mai multă imaginaţie decât el, îi dădeam coloratura necesară şi o puneam în practică.
Pe aceeaşi scară cu familiile noastre, la parter, stătea un tip în vârstă, să fi avut pe vremea aceea (1965 d.c.) vreo 65 de ani bătuţi pe muchie şi cred că mânca pensia statului de vreo 10 de ani, ca activist comunist cu vechi state. Era un dur, cum rar mai poate fi întâlnit vreunul astăzi, pătruns de cuvântul şi de litera marxist-leninistă şi care, când vedea un popă pe stradă, în cel mai fericit caz, trecea pe partea cealaltă, dacă era singur... Daca era însoţit, făcea vreo remarcă de genul „lui ĂLA nu i-o fi cald în rochie neagră pe căldura asta?!” După care rânjea şi scuipa în gând peste umărul stâng. Cuprins de mania organizării din vremuri care nu apuseseră încă, îşi manifesta talentele scriind lozinci pe afişe atârnate pe scară, toate pline de imbolduri moralizatoare, de genul „Respectaţi orele de odihnă!” sau „Nu înfundaţi obiectele sanitare cu resturi menajere sau vată!” Când nu era ocupat cu compunerea şi afişarea lozincilor dormea, „dar nu prea mult, ca să nu se scrântească la scufiţă” şi era veşnic deranjat în somnul reparator şi făuritor de idealuri măreţe, de joaca noastră de copii şi potenţiali duşmani de clasă. Cam ăsta era vecinul Boboc şi cam ăştia eram noi, în vârstă de 10 ani, mereu încarceraţi în casă intre orele 14 – 17, când părinţii nu erau încă veniţi de la truda zilnică pe ogoarele socialismului în stare gestantă şi când pofta de joacă ajungea la cote maxime. Mânaţi de la spate de urletele furioase ale tovarăşului Boboc, ne retrăgeam în casă şi ne gândeam cum am putea repurta totuşi o victorie care să nu fie socotită drept manevră destabilizatoare. Cei mai curajoşi rămâneau afară şi îşi făceau de lucru în părculeţul special amenajat în faţa blocului A2. Nu pentru multă vreme, pentru că ţâşneau urletele altui “deranjat”, actorul Pop Sabin, care veşnic „nu era lasat de copii să-şi înveţe rolurile”... L-am văzut şi eu odată într-o piesă de teatru pusă-n scenă la Maria Filotti. Rolurile lui se întindeau pe o lungime de câteva replici, restul fiind probabil radiate de joaca noastră de copii...
Era, deci, o după-amiază de vară, călduroasă şi numai bună de mers la scăldat, dar cum de scăldat mă cam lecuisem cu câteva luni mai devreme şi cum bani de cheltuială nu aveam, am luat de sub chiuvetă două sticle de 1 litru, le-am spălat corespunzator şi le-am vândut la centrul de colectare de peste drum. Fiind ora înaintată şi nemaivând timp să intru la un film la matineu, am hotărât să-mi cumpăr „una sută grame bomboane sticloase de mentă”, care-mi plăceau teribil de mult şi care parcă prefaţau luptele mele de mai târziu cu viciul fumatului. Cum cantitatea nu se putea consuma de unul singur, îl chem pe Victor de afară şi ne apucăm de ronţăit. Am constatat de atunci că dulciurile au efect benefic asupra imaginaţiei juvenile. În timp ce ronţăiam, ne-a venit ideea. De la idee până la punerea ei în practică, pasul a fost mic pentru noi, dar măreţ pentru cauza răzbunării pe Boboc. Ajutaţi de un fir de aţă, am legat bomboana şi am asigurat-o cu noduri strânse cu dinţii de lapte. Aplecaţi peste balcon, lansam bomboana la distanţă de 2 etaje şi, printr-un balans corespunzator, îi băteam lui Tov. Boboc în fereastră. Precizia de metronom reuşeşte să-l umple de nervi pe Tov. Boboc, scoate mâna pe fereastră şi capturează bomboana strivind mânios printre dinţi cuvântul “derbedeilor”. Cum bomboane mai erau destule în pungă, repetăm figura de încă vreo câteva ori, până când Boboc începe să ameninţe că va chema sectoristul, cu atât mai mult cu cât are şi probe. Nu ne mulţumim cu atât. Pe ultima bomboană legată, suflăm nasul copios transformând-o în ceva gen „drops combinat cu jeleu de fructe sau rahat”. Balansul reîncepe, Boboc scoate mâna să captureze proba care, bineînţeles, îi rămâne lipită în podul palmei. După ce am râs copios, am început să ne facem probleme: Boboc nu era omul cu care să te dai la glume şi mai ales, cum o făcusem noi. Încheiem ostilităţile şi ne despărţim. Cred că au trecut mai bine de două luni, răstimp în care am avut comportament de “puişori”, până Boboc s-a hotărât să divulge maică-mi boroboaţa. Mă aşteptam s-o iau pe coajă urât, dar acum, după ani de zile, îmi închipui că Boboc a relatat totuşi isprava cu destul umor, pentru că mama zâmbea ascuns când m-a anunţat că ştie tot.
          Într-adevăr, Boboc nu era genul de om cu care să faci glume. Aducându-mi aminte de el şi judecându-l cu mintea de acum, realizez că era un om de toată isprava, cum rar mai pot fi văzuţi în ziua de azi şi care nu ştia să facă compromisuri. Boboc era genul de om care avea câteva principii în viaţă, de la care nu se abătea nicio iotă. După naţionalizarea de la 11 iunie 1948, a fost numit de Partid (fiind cadru de nădejde) Director la Fabrica de pâine din Brăila. Crezul lui de neclintit era că ceea ce este al statului, trebuie sa rămână neatins, indiferent de situaţie. De când lumea şi pământul, brutarii duceau în traistă câte-o pâine-două acasă. De obicei, era vorba de produse rebutate, care nu aveau forma şi greutatea corespunzătoare. Ca să stârpească hoţia “din faşă”, la ora schimbării de tură Boboc lăsa biroul şi se urca în dudul din faţa porţii, de unde inspecta vizual sacoşa fiecăruia care ieşea pe poartă. Dacă la controlul vizual se observa că este prea umflată, a doua zi era chemat individul şi muştruluit „tovărăşeşte” la Biroul organizaţiei de bază. Asta, dacă respectivul era membru de partid. Dacă nu, e uşor de închipuit ce păţea: nu era disponibilizat, pentru că fiecaruia i se cuvenea o pâine după muncă şi necesităţi, dar asta nu însemna că nu i se putea diminua salariul. Văzând Partidul că nu prea se poate glumi cu Boboc, care era atât de inflexibil, încât ceea ce era scris era literă de lege şi nu poate fi interpretat, ba, mai mult de atât, era şi foarte acid în critici şi pe bună dreptate, s-a hotărât să fie trecut pe linie moartă şi uite-aşa, pe la 50-55 de ani, un proaspăt pensionar s-a mutat în piaţa Hristo Botev la parter. Lua, la cursul de atunci, o pensie foarte frumoasă, de 3500 lei. Părinţii mei, deşi salariaţi amândoi, muncitori specialişti, nu câştigau atât.
          Cu toate astea, Boboc trăia modest, nu bea, nu fuma, dar nici nu făcea piaţa vreodată (asta era sarcina soţiei lui de-a doua), se îmbrăca întotdeauna corect şi simplu. Nu cred că avea ca studii mai mult de 4 clase primare, dar vorbea foarte corect şi niciodată nu l-am auzit făcând vreun dezacord. Citea foarte mult şi nu numai presa de partid. Ştiu asta pentru că odată, invitat la el în casă, i-am văzut biblioteca şi în ciuda vârstei fragede, am rămas impresionat la modul cel mai plăcut. Alături de „Lenin - Opere complete”, pe rafturi curate şi foarte bine îngrijite, stateau cam 2000 de volume: literatură clasică, autori ruşi mai ales, dar nu “Cum s-a călit oţelul”, “Alitet pleacă în munţi” sau altele de genul acesta. Acolo, pe rafturi, Gorki, Turgheniev, Tolstoi, Puşkin, Dostoievski, se odihneau alături de autori mai noi sau mai vechi. După cum arătau de uzate cotoarele cărţilor, se vedea clar că fuseseră citite şi răscitite. În dormitor, unde Boboc avea un pat de o persoană, în care dormea singur, trona un aparat radio pe lămpi, aşezat pe o măsuţă. Funcţiona în permanenţă, pentru că Boboc era meloman şi, deşi pe-atunci nu aveam cine ştie ce cultură muzicală, eram totuşi capabil să recunosc şi să deosebesc muzica clasică de Romica Puceanu sau de Gabi Luncă. În casă la Boboc, ordinea era desăvârşită.
Marian NEGRU
va urma




CU SIGURANŢĂ (biverb)

Click pe imagine pentru a o mări.
Trimite soluţia la rubrica de mai jos, intitulată "comentarii"

PARALELE (careu de definiţii)

                                                              de Ionel PÂNCOTAN

sâmbătă, 25 august 2012

vineri, 24 august 2012

joi, 23 august 2012

duminică, 19 august 2012

LA POPOTĂ (monoverb epentetic)

Trimite soluţia la rubrica de mai jos, intitulată "comentarii"

CHIAR AŞA... ! (anecdotă în careu)


Soţul îi spune soţiei:
– Sper că darul meu va sta bine în degetul tău!
– Mulţumesc, dragule, sper să nu fie prea scump.
– … ?!
 (Continuarea anecdotei, la 1 orizontal şi 13 vertical).
                                                                   de Andrei DOBI